AEO și GEO: vizibilitate în căutarea AI
Structurez site-ul și informațiile despre firmă astfel încât motoarele de răspuns și asistenții AI să le poată înțelege și cita corect. Folosesc conținut care răspunde direct, date structurate și informații consecvente despre entitate. AEO și GEO nu înlocuiesc SEO-ul, ci îl completează; nu promit apariții garantate.
AEO și GEO: vizibilitate în ChatGPT, Perplexity și AI Overviews
Problema
Tot mai mulți oameni întreabă un asistent AI „ce firmă face…” în loc să caute în Google. Dacă informațiile despre tine sunt contradictorii sau greu de extras, AI-ul te omite sau te descrie greșit. Google spune că fundamentele SEO rămân valabile și pentru funcțiile sale AI.
Ce primești
- pagini care răspund direct la întrebările clienților tăi;
- aceeași descriere a firmei peste tot: site, profiluri, directoare;
- date structurate care descriu firma, serviciile și întrebările frecvente;
- o listă de surse externe care merită actualizate.
Cum lucrez
Test: ce spun azi asistenții AI despre firma ta și despre domeniul tău.
Verificarea identității firmei (entitate): nume, date de contact, descrieri, profiluri externe.
Conținut: întrebări reale ale clienților, cu răspuns direct la început.
Implementare: date structurate, llms.txt, pagini de întrebări.
Verificare periodică a răspunsurilor AI.
Livrabile
- raport „ce spune AI-ul despre tine”
- banca de întrebări și răspunsuri
- date structurate (Organization / ProfessionalService, Service, FAQPage)
- fișier llms.txt
- recomandări pentru profilurile externe
Pentru cine
IMM-uri de servicii și firme B2B ai căror clienți cer recomandări unui asistent AI; firme care vor să fie descrise corect în mai multe limbi.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă SEO și AEO/GEO pentru website-ul meu?
SEO ajută motoarele de căutare să înțeleagă paginile publice. AEO/GEO urmăresc ca informațiile să fie clare și utile și în răspunsurile asistenților AI. Pentru funcțiile AI din Google se aplică aceleași practici SEO; nu există o cerință tehnică specială care să garanteze apariția. Planificăm conținutul public în acest sens, fără să expunem zonele private.
Îmi garantezi apariția în Google sau în răspunsurile AI?
Nu. Putem lucra la informații corecte, pagini ușor de înțeles și o structură tehnică bună, dar nu putem controla clasamentul sau răspunsul unui asistent AI. Stabilim ce verificăm și îmbunătățim, fără promisiuni de poziții sau citări garantate.
Mai contează SEO-ul dacă oamenii întreabă AI-ul?
Da, SEO-ul contează în continuare: Google rămâne principalul motor de căutare, iar asistenții AI se bazează adesea pe aceleași pagini bine structurate și indexate. Gartner a estimat o scădere a căutării clasice, dar este o previziune.
Ce este fișierul llms.txt și am nevoie de el?
llms.txt este o propunere de fișier care rezumă conținutul unui site pentru modelele de limbaj. Google a declarat că nu îl folosește, dar costă puțin să-l ai și poate ajuta alte sisteme AI, așa că îl recomand ca pas secundar, nu ca prioritate.
Surse